Mărturisesc că nu-mi place să merg la lansări de carte. Nu știu de ce.
Totuși, nu am încotro, măcar la ale mele tot trebuie să ajung. 🙂
Face o diferență uriașă dacă la astfel de evenimente întâlnesc oameni pe care îi simpatizez. De data asta, la lansarea Regatului inocenților, am avut-o alături pe Raluca Alina Iorga, dragă prietenă și fabuloasă autoare.
Ea a spus ceva în timpul lansării, nu prea îmi amintesc ce, fiindcă eram leșinată de emoție.
Dar mi-a spus după aceea. Și vă spun și vouă dacă n-ați fost de față.

Toată lumea știe zicala „Nu-ți aduce anul ce-ți aduce ceasul“. Aș vrea să vă povestesc, cât se poate de succint ce mi-a adus mie „Un An de Theo“
Aproximativ pe vremea aceasta, acum un an, la Gaudeamus, mă îndreptam cu pași timizi, aproape târâtă de Georgiana Vâju, să fac cunoștință cu Theo Anghel… acea Theo Anghel pe care o vedeam precum o zeiță tronând în Olimp, inabordabilă și greu de impresionat.
Cu picioarele tremurând și cu un zâmbet tâmp pe față, m-am apropiat de ea. Georgiana m-a prezentat de parcă ar fi fost normal ca Theo să mă știe, iar eu m-am gândit că a mea brăileancă și-a pierdut mințile. Doar că, surpriză, Theo știa cine sunt și, mai mult, m-a felicitat la vremea respectivă pentru coperta cărții mele, manifestându-și interesul de a o citi. Recunosc că la momentul acela am fost convinsă că o spune doar din politețe, dar în secret îmi doream nespus să îi aflu părerea.
Nu aș putea să spun cu certitudine momentul în care Theo a devenit o constantă în viața mea, vă pot spune doar că mi-e greu să îmi imaginez zilele fără prezența ei, chiar și virtuală.
M-am trezit în mijlocul lumii perfecte create în Păcatele Fiului și, mai mult, serile noastre de poveste create de Oana Arion, ne-au legat pe viață.
Și așa am ajuns la momentul în care începe aventura noastră, motivul pentru care eu stau în fața voastră ca invitat special.
Eu și Theo avem o mulțime de lucruri în comun, dar voi vorbi astăzi despre cel care are legătura cu Regatul Inocenților. Eu și Theo suntem ceea ce unii (nu dau nume – Georgiana Vâju) numesc obsedate în ceea ce privește lumea creată de Tolkien. Pentru cei neinițiați, Tolkien este maestrul care a creat Universul perfect din Stăpânul Inelelor. Dacă nu știți despre ce vorbesc, partea cu Myyy Precioussss tot ați auzit-o măcar o dată. Revenind – într-una dintre multele dezbateri cu Theo despre minunatul Univers Tolkian (cu Georgiana scriind ostentativ că ne internează pe amândouă și că nu vine să facă terapie cu noi), mi-am dat seama cât de dor îmi este de o poveste perfectă cu elfi și astfel s-a materializat dorința de a citi iar ceva care să mă surprindă și să mă facă să visez cu ochii deschiși. Recunosc că n-am stat pe gânduri când am rostit celebra frază: „Muică, scrie-mi ceva despre elfi.“
Inițial, Theo s-a amuzat, s-a îngrozit, s-a eschivat... până în ziua în care am primit un mesaj în care îmi spunea că atât am bătut-o la cap că s-a trezit a doua zi dimineață și pur și simplu s-a apucat de scris.
Mi-a spus în repetate rânduri că povestea aceasta este, printre altele, pentru mine, că își dorește să nu mă dezamăgească.
Dragă Theo, știi bine că pe parcursul lecturării am tot stat pe capul tău pe whatsapp, încercând să îmi exprim părerea, dar nicio secundă nu am considerat că am reușit să o expun pe cât de aproape de adevăr.
Ați citit fantasy scris de Theo – știți că poate fii amuzantă, ironică, emoționantă... În cartea asta am descoperit combinația perfectă între Tolkien și George Martin. Nu vă voi da spoilere, bineînțeles, dar sunt convinsă că veți fi de acord cu mine. Știam o Theo abilă în a contura personaje, dar, de data asta, minunata noastră scriitoare a creionat cu măestrie o familie cu 14 membrii plus alte personaje fascinante, fiecare diferit de celălalt, completându-se însă remarcabil, precum piesele unui puzzle.
Nu vreau să vă povestesc despre acțiunea cărții și cu toate astea am să îmi rezerv dreptul de a fi extrem de subiectivă și să spun că m-am îndrăgostit de prințul elf, Raeran. Ca să nu avem discuții, este al meu și nu îl impart cu niciuna. Am conversații prin care Theo mi l-a dat mie! Subiect încheiat!
Dragii mei, niciodată marea nu a fost mai fermecătoare. Sunt o iubitoare de munte, dar Theo a descris experiența întâlnirii cu întinderea de apă în așa fel încât am trăit cu senzația că simțeam nisipul sub tălpi, că vedeam algele alunecând încolo și încoace pe țărm. Dacă aș fi vrut să ajung la mare, cuvintele ei mi-ar fi alinat dorul. Mi s-a părut că pot simți aerul sărat mângâindu-mi chipul, că pot auzi valurile și pescărușii, că pot simți soarele încălzindu-mi pielea.
Ador poveștile, atât simple, cât și elaborate deopotrivă. Mai frumos decât a citi o poveste pe care o adori, este să știi că scriitorul îți este prieten, că te cunoaște într-atât încât să fie inspirat de ceea ce te face fericit și să îți creeze povestea perfectă. Mi se pare fabulos ca Theo Anghel, această sursă inepuizabilă de frumos, să scrie povestea pe care sufletul meu a dorit-o. Sunt norocoasă și binecuvântată să pot vorbi despre această capodoperă.
De multe ori, citind, am simțit cum lacrimi îmi înțeapă ochii și nu doar datorită poveștii emoționante, ci și pentru că felul în care peisajele au fost descrise mi-a tăiat respirația de multe ori.
Aș putea să vorbesc ore în șir despre Theo – femeia și Theo- scriitoarea. Știu că acum se întreabă daca mai am mult de citit, dacă are extraveralul cu ea, dacă mai am vreun elogiu de adus… E o parte din Theo pe care am descoperit-o și pe care nu vreau să o împart cu nimeni așa că nu am să vă dezvălui mai multe despre ce îi trece ei prin cap acum, dar vreau doar să îi spun că este o inepuizabilă sursă de inspirație pentru mine. Vreau să știe că am fost sigură în fiecare clipă că va scrie o poveste fabuloasă cu elfi, dar Regatul Inocenților a întrecut orice imaginație. Este o lume perfect creată și descrisă, plină de magie, culoare și emoție.
Fanilor Stăpânului Inelelor vreau să le spun că avem o scriitoare demnă de Tolkien, iar pentru cei iubitori de cărți care să îi surprindă, le spun că romanul de față este tot ceea ce au nevoie.
Cu părere de rău îmi dau seama că trebuie să închei, dar nu am să o fac înainte să spun din suflet Gi melin, Theo! În Sindarin, limba create de Tolkien și folosită cu măestrie de Theo în Regatul Inocenților, înseamnă Te iubesc!
Uneori, cuvintele sunt de prisos. Nu putem deveni nemuritori decât prin iubirea pe care alții ne-o poartă iar tu, Theo, scriind această carte și oferindu-mi șansa să fiu menționată, mi-ai oferit veșnicia. Îți mulțumesc pentru Eternitate!