Purgatorio – Am murit, din fericire 4

Purgatoriul… Locul a cărui existență este negată de credința ortodoxă și despre care catolicii cred că este un loc de curățare al sufletelor păcătoase.
Ce ar fi să aflăm ce este, de fapt?

elefant.ro libris.ro  

Description

Purgatoriul… Locul a cărui existență este negată de credința ortodoxă și despre care catolicii cred că este un loc de curățare al sufletelor păcătoase.
Ce ar fi să aflăm ce este, de fapt?
După evadarea din Transeo, locul în care a trebuit să aștepte judecata după extragere, Oriana și îngerii trec prin momente grele. Amăgiți de carismaticul Ghenadie cu promisiunea unui loc în care își vor putea duce existența în pace, ajung într-un spațiu uitat și de Dumnezeu, dar și de Diavol.
Aici, în Purgatorio, pe pământul nimănui, fugarii se străduiesc din răsputeri să uite de tot ce au lăsat în urmă, însă lucrurile nu sunt atât de simple. În realitate, acest refugiu ascunde poarta care îi poate duce înapoi, în Chaos.
Poarta nu se deschide însă decât pentru acela capabil de sacrificiu…

 

 

 

O serie în crescendo de la volum la volum. Cu o acțiune mereu în schimbare, unde neprevăzutul are rolul principal.

Goodreads

Tot ce pot spune este ca aștept cu nerăbdare volumul 5.

Goodreads

Mi-am primit mai multe socuri decat am crezut ca e posibil, am trecut prin la fel de multe stari comparativ cu celelalte romane din serie si ma gandesc cu regret ca mai am de citit un singur volum.

Goodreads